Ciocnirea de marţi seara dintre Viorel Hrebenciuc şi Traian Băsescu pe tema codurilor a declanşat o reacţie în lanţ: pesediştii se întreabă cu ce mandat s-a dus Hrebe la negociere
Geoană îl provoacă din nou pe Băsescu: după ce Hrebenciuc l-a asigurat că cele două coduri vor fi adoptate de urgenţă, liderul PSD cere puţintică răbdare – încă o lună de dezbateri şi realizarea unui „studiu de impact”
Guvernul nu exclude posibilitatea de a-şi asuma răspunderea pe cele două coduri, penal şi civil. În privinţa celorlalte două, de procedură penală şi civilă, vom discuta când le va veni timpul”, ne-a declarat, ieri, premierul Emil Boc. Dacă PD-L a preluat poziţia preşedintelui Traian Băsescu -, partea social-democrată a guvernării e în fierbere. Totul a pornit de la gestul lui Viorel Hrebenciuc de a negocia direct cu şeful statului, în numele PSD, tranşarea acestei probleme. Marţi seara, la serbarea revistei 22, în curtea cafenelei Green Hours, cei doi au avut o ciocnire de zece minute, în fum de ţigară şi sub scutul SPP. Pentru că muzica era tare şi pentru că sepepiştii prezidenţiali au ţinut ziariştii la distanţă, nimeni n-a putut auzi ce-şi spun cei doi. S-a văzut doar că gesticulau nervos, că au devenit stacojii la faţă şi că Hrebenciuc i-a aprins o ţigară lui Băsescu, probabil un semn de pace.
Ulterior, Hrebenciuc ne-a declarat că Băsescu era nervos acuzând PSD ca tergiversează adoptarea codurilor şi că el l-a asigurat că social-democraţii nu au nimic împotrivă ca Emil Boc să-şi asume răspunderea, mai ales că cele două coduri, penal şi civil, au fost amendate consistent în subcomisiile parlamentare, satisfăcând toate exigenţele juriştilor din Kiseleff. Ieri însă, unii pesedişti au spus că Hrebenciuc a vorbit în nume propriu, neavând mandat, fapt sugerat şi de Mircea Geoană, care a dat asigurări că PSD nu a luat nicio decizie privind modalitatea prin care se vor adopta codurile. Într-o declaraţie dată ieri pentru Gândul, Hrebenciuc îi aminteşte lui Geoană că mandatul l-a luat în discuţia în patru, la care au mai luat parte Ion Iliescu şi Adrian Năstase: „Normal c-am avut mandat, că nu vorbeşte gura fără mine”. Ciudat, Iliescu pare să nu-şi amintească, considerând asumarea un lucru “iraţional, neprofesionist şi nerealist”.
Parcă pentru a-i ridica din nou tensiunea lui Traian Băsescu, Mircea Geoană a cerut puţintică răbdare: încă o lună de dezbatere publică, alături de societatea civilă, din care să rezulte un „studiu de impact”. La câteva minute distanţă, conducerea Parlamentului a decis ca luni cele două coduri, penal şi civil, să fie depuse la Senat, ca iniţiative legislative aparţinând subcomisiilor, după cum a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor, pesedistul Valeriu Zgonea. El a precizat că dezbaterea proiectelor nu poate începe la Senat fără avizul Guvernului, care, din informaţiile sale, doreşte să-şi asume răspunderea. De altfel, Zgonea a dat de înţeles că această informaţie a fost comunicată, la şedinţa de ieri a Birourilor Permanente, de şefa Camerei, pedelista Roberta Anastase. Pentru ca ceaţa să fie totală, Roberta Anastase a dat asigurări că toate lucrurile sunt OK: aliaţii s-au înţeles. Pe lângă procedura dezbaterii în Parlament, „mai există varianta, ca să scurtăm acest timp, prin asumarea răspunderii, iar dl. Geoană împărtăşeşte acest punct de vedere în totalitate”.
Ca să pună gaz pe foc, marginalizatul Miron Mitrea a povestit, ieri, la RTV, că Mircea Geoană le-a spus pesediştilor luni, la şedinţa de grup din Senat, că PSD este împotriva asumării răspunderii.
Negociatorul Hrebe: „Normal că am avut mandat, că nu vorbeşte gura fără mine”
Liderul deputaţilor pesedişti susţine că a avut mandat din partea conducerii partidului atunci când i-a făcut lui Traian Băsescu oferta asumării răspunderii guvernului pentru codurile civil şi penal. „Normal că am avut mandat, că nu vorbeşte gura fără mine. A fost o discuţie pe care am avut-o înainte cu Mircea (Geoană), cu Adrian (Năstase), cu Ion Iliescu”, ne-a declarat Viorel Hrebenciuc. El susţine că PSD şi-a schimbat poziţia faţă de ideea asumării răspunderii Cabinetului – pe care social-democraţii au respins-o, în pofida insistenţelor lui Băsescu – pentru că variantele celor două coduri rezultate din comisia de specialitate sunt total diferite faţă de proiectul de la Ministerul Justiţiei.
„A fost ca la legea electorală. Am avut o comisie specială formată din toate partidele, la dezbateri au participat reprezentanţii tuturor partidelor şi din care a rezultat o variantă agreată de cvasitotalitatea formaţiunilor politice. De aceea, nu avem o problemă cu asumarea răspunderii, dacă e o urgenţă, o cere Uniunea Europeană sau altcineva. Să vedem dacă mai vor ei (cei de la PD-L – n.red.)”, a precizat Hrebenciuc.
Iliescu: Asumarea este un lucru „iraţional, neprofesionist şi nerealist“
Deşi Hrebenciuc era sigur că are sprijinul partidului, liderii PSD s-au arătat destul de rezervaţi faţă de acceptarea asumării răspunderii pe cele două coduri. În stilu-i caracteristic, preşedintele Mircea Geoană a evitat să se pronunţe pro sau contra acestei idei: „Este mai important să avem şi voturile PNL şi UDMR. Sunt coduri care nu sunt codurile unei majorităţi şi este important să ascultăm şi vocea societăţii civile, care a reproşat de o manieră aproape vehementă că nu a fost suficient de mult consultată. Cel mai important este să asigurăm o lună de zile pentru o dezbatere publică cu implicarea societăţii civile şi, dacă acest lucru este realizat, şi dacă vom realiza şi un studiu de impact care, după părerea mea, nu s-a prea făcut, atunci din punctul meu de vedere orice variantă este posibilă“.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Adrian Năstase a declarat că Viorel Hrebenciuc a încercat un compromis între o soluţie absurdă şi una raţională, în timp ce Ion Iliescu a încercat să nu dea prea tare cu barda, dar a răbufnit la final, spunând că e un lucru „iraţional, neprofesionist şi nerealist”. „E o chestiune de opţiune politică a Guvernului şi a celor două partide. În principiu nu este raţional acest lucru, pentru că nu le tratezi în acest fel – mai ales că e vorba de toate patru codurile. Pe două s-a lucrat, pe Codul penal şi civil s-a lucrat în această perioadă, iar marţi am fost informaţi că sunt finalizate amândouă“, a afirmat Iliescu.
Sursa: Gandul.info
Ultimele comenterii